Prima pagină » Plahotniuc și Șor, sancționați din nou pe arena internațională

Plahotniuc și Șor, sancționați din nou pe arena internațională

de către alexandru
2 min citește

De Ziua Internațională Anticorupție, Guvernul Marii Britanii a anunțat că, cetățenii moldoveni Vladimir Plahotniuc și Ilan Shor, fugari de justiția moldovenească, au fost sancționați. Astfel, orice active deținute de Plahotniuc sau Shor în Marea Britanie, sau în oricare dintre teritoriile de peste mări ale Marii Britanii precum Insulele Virgine Britanice sau Insulele Cayman, vor fi înghețate. Cetățenilor Marii Britanii li se va interzice toate tranzacțiile economice cu oricare dintre persoanele sancționate cărora li se refuză intrarea în Marea Britanie.

Astăzi, de Ziua Mondială Anticorupție, aceste desemnări de sancțiuni oferă dovezi suplimentare ale angajamentului nostru de a combate corupția la nivel înalt în toate părțile lumii. Este, de asemenea, dovada angajamentului nostru continuu de a transforma Regatul Unit într-un teritoriu ostil pentru finanțe ilicite.
,,Continuăm să ne bucurăm de o cooperare excelentă cu partenerii noștri moldoveni în progresul tuturor cererilor de asistență juridică reciprocă între cele două țări. Împreună, suntem dedicați combaterii corupției”, scrie într-un comunicat oficial pe pagina Ambasadei Marii Britanii în R. Moldova.

Este de menționat că, Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc au fost incluși în lista persoanelor sancționate de Guvernul SUA. Informația a fost confirmată pe 26 octombrie de ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent Logsdon.

Departamentul Trezorerie al SUA a anunțat sancțiuni împotriva oligarhilor moldoveni Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor și a mai multor entități și persoane asociate acestora pentru acțiuni de corupție sistemică și interferență în alegeri susținută de Kremlin. Includerea în lista persoanelor sancționate înseamnă că imediat orice active și interese în proprietatea lui Plahotniuc și Șor din SUA sau deținute sau controlate de alte persoane în SUA sunt blocate”, a declarat Kent D. Logsdon.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri