Polițiștii INSP au desfășurat o serie de controale pe întreg teritoriul țării în zilele de odihnă, depistând mai multe persoane implicate în consum de droguri. Printre cei depistați se află un șofer de 34 de ani din Chișinău, care conducea sub influența substanțelor psihoactive, precum și un șofer de 47 de ani din Comrat, care era sub influența cannabisului. De asemenea, polițiștii au depistat și substanțe interzise, printre care PVP („sare”) și un dispozitiv confecționat artizanal pentru consum, în posesia unui tânăr de 26 de ani din Chișinău. În total, poliția a depistat 14 bărbați și o femeie de 23 de ani sub influența drogurilor, în diferite localități ale țării. Poliția atrage atenția că consumul de droguri reprezintă un pericol major pentru sănătate, siguranța rutieră și ordinea publică.
26
Articolul Următor