Prima pagină » Premierul Nicolae Ciucă: Vedem la Chișinău cea mai mare deschidere înregistrată vreodată în relația cu România

Premierul Nicolae Ciucă: Vedem la Chișinău cea mai mare deschidere înregistrată vreodată în relația cu România

de către alexandru
2 min citește

Guvernele Republicii Moldova și României s-au întrunit vineri, 11 februarie, la Chișinău, în prima ședință comună. În cadrul acesteia vor fi semnate o serie de acorduri și protocoale de colaborare pe mai multe domenii.
În debutul acestei ședințe, Natalia Gavrilița, premierul de la Chișinău, a subliniat că ședința comună a Guvernelor de la București și Chișinău reprezintă un moment rarisim în agenda diplomatică a R. Moldova.
„Mă bucur că la 10 ani de la prima reuniune a celor două cabinete de miniștri la Iași, ne întâlnim astăzi nu doar pentru ședință simbolică, dar și cu o agendă extrem de ambițioasă în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Spuneam cu ocazia vizitei mele la București, acum două luni, că îmi doresc să transformă fundamentul relației noastre, comunitate de limbă istorie și cultură într-o comunitate a marilor proiecte concrete. Astăzi, la finalul ședinței vor fi semnate mai multe documente bilaterală care acoperă o gamă largă de domenii cu impact nemijlocit asupra vieții cetățenilor”, a subliniat Natalia Gavrilița.
Totodată, premierul de la Chișinău a subliniat că România a fost un susținător constant al cetățenilor R. Moldova, indiferent de inconsecvența politică care a caracterizat viața publică din Republica Moldova în ultimii ani.
„Acum avem o oportunitate istorică. Atât la București, cât și la Chișinău există guvernări care au perspectiva unei stabilități de durată pe care o putem valorifica prin plasarea pe agenda noastră, inclusiv a unor proiecte pe termen lung precum securitatea energetică. (…)  Am promis că vom construi noi poduri fizice și virtuale peste Prut și iată că ne ținem de cuvânt. Poate cea mai bună veste pe care o putem anunța astăzi este că la sfârșitul acestei ședințe vom semna Acordul interguvernamental privind implementarea unui program de asistență în baza unui ajutor financiar ajutor nerambursabil de 100 milioane de milioane de euro din partea României. Aceste fonduri vor putea fi utilizate pentru inclusiv pentru infrastructura locală, fie că e vorba de drumuri, școli sau rețele de alimentare cu apă. Aceste investiții vor fi un veritabil motor pentru dezvoltarea economică a comunităților. În numele cetățenilor R. Moldova vă mulțumesc pentru acest ajutor”, a subliniat Natalia Gavrilița.
De asemenea, premierul Republicii Moldova a precizat că pe lângă acordurile care urmează a fi semnate astăzi, în cadrul ședinței se va mai discutat despre agenda europeană a Republici Moldova, dar și despre  criza energetică și pandemică.
La rândul său, Nicolae Ciucă, premierul de la București, a remarcat în debutul ședinței comune a Guvernelor României și Republicii Moldova, „cea mai mare deschidere” înregistrată vreodată în relațiile bilaterale.

„Ne bucură să vedem, acum, la Chișinău cea mai mare deschidere înregistrată vreodată în relația cu România. Aceste premise favorabile ne permit să construim o intensă și ambițioasă agendă bilaterală. În 2020, într-un an de criză, România a acordat asistență oficială pentru dezvoltare în beneficiul Republicii Moldova în valoare record de 46,8 milioane de euro, îndeosebi în domeniul Educației, pentru burse de studiu”, a subliniat prim-ministrul.
El a adăugat că ședința comună a celor două Guverne are o încărcătură simbolică deosebită, exprimându-și convingerea că se va concretiza prin semnarea mai multor acorduri, protocoale și memorandumuri.

În altă ordine de idei, Nicolae Ciucă a subliniat semnificația deosebită a Declarației comune a Guvernului României și Guvernului Republicii  Moldova privind cooperarea în domeniul economic și investițional.
Potrivit lui, este un document politic care transmite un semnal de susținere fermă pentru ameliorarea mediului de afaceri din Republica Moldova ca premisă esențială a extinderii cooperării economice și investiționale bilaterale.
„Contăm pe sprijinul dumneavoastră, al Guvernului Republicii  Moldova, pentru aspecte punctuale de interes pentru noi, în privința cărora am dori să vedem progrese. Aș numi, spre exemplu, solicitarea adresată și în perioadele anterioare, guvernelor anterioare, în vederea identificării unor soluții pentru unele probleme cu care se confruntă Mitropolia Basarabiei. Cred că este oportună o analiză a situației și deschiderea unui dialog real”, a remarcat premierul de la București.
În ceea ce privește agenda europeană a Republicii Moldova, Nicolae-Ionel Ciucă  a dat asigurări că  „România va fi și pe mai departe susținătorul hotărât și vocal”. „Puteți conta pe întreaga deschidere și cooperare din partea instituțiilor României, atât la București, cât și la Bruxelles”, a declarat oficialul.
În condițiile „momentului regional complicat, cu o deteriorare semnificativă a mediului de securitate”, Nicolae Ciucă a subliniat că ședința comună de guvernelor de la București și Chișinău, precum și pachetele de documente care vor fi semnate, reconfirmă sprijinul deplin al României pentru consolidarea stabilității  și securității Republicii Moldova.
La final, Nicolae Ciucă  a asigurat Guvernul de la Chișinău de „totala implicare, dedicare și deschidere a Guvernului României pentru o cooperare consolidată, orientată spre rezultate concrete, în beneficiul stabilității Republicii Moldova, al parcursului său european și al bunăstării cetățenilor”.
Menționăm că membrii guvernelor R. Moldova și României s-au reunit la Chișinău în cadrul unei ședințe comune, a cincea la număr în ultimii ani și prima de acest gen organizată în stânga Prutului.
Printre acordurile și protocoalele care vor fi semnate astăzi se numără Acordul privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming între cele două părți, Acordul dintre R. Moldova și România privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat Republicii Moldova de România, Acordul care prevede construirea, exploatarea și întreținerea podul rutier de frontieră peste râul Prut între localitățile Ungheni – Ungheni, precum și consolidarea podului care unește localitățile Giurgiulești și Galați, etc.

Articolul Premierul Nicolae Ciucă: Vedem la Chișinău cea mai mare deschidere înregistrată vreodată în relația cu România apare prima dată în InfoPrut.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri