Prima pagină » Președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, solicitare la Chișinău

Președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, solicitare la Chișinău

de către alexandru
2 min citește

Claudiu Târziu, președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, a vorbit în cadrul ședinței comune a Parlamentelor de la Chișinău și București, despre necesitatea anulării interdicțiilor de călătorie puse unor cetățeni români de către regimurile anterioare, dar și despre un tratat de cetățenie bilaterală. 
„Fraților, eu iubesc Basarabia și îi iubesc pe basarabeni. În venele mele curge și sânge de basarabean, bunica mea maternă s-a născut în Basarabia. M-aș bucura ca atât eu cât și ceilalți peste 800 de mii de urmași ai basarabenilor refugiați după 28 iunie 1940 în interiorul a cea ce a mai rămas din România, să fim recunoscuți drept cetățeni ai R. Moldova. Cred că merită să ne gândim la un acord bilateral în materie de cetățenie, cum există atâtea în Europa”, a spus liderul grupului AUR din Senatul României.
El a mai amintit că peste un milion de cetățeni ai Republicii Moldova și-au redobândit cetățenia română, subliniind în acest sens că România are o datorie istorică față de Republica Moldova.
„Acești oameni fac ca România să existe în Republica Moldova și România să vină în Republica Moldova. Ei gândesc pragmatic, acționează responsabil față de ei și familiile lor și arată calea de urmat și de către clasa politică”, a subliniat Târziu.
Printre altele, el s-a referit și la cazul lui George Simion, membru al delegației oficiale a Parlamentului României, care nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova pentru a participa la această ședința comună, din cauza unei interdicții aplicate în 2018 de regimul Plahotniuc- Dodon.
„Dorim să anulăm toate interdicțiile de călătorie puse unor cetățeni români impuse de regimurile anterioare. Vreau să mă refer și la nedreapta interdicție pusă colegului nostru George Simion, liderul AUR, care azi ar fi trebuit să fie aici ”, a mai remarcat senatorul.
Și Raisa Enachi, deputată AUR, originară din Republica Moldova, a vorbit, în ședința comună, despre lipsa liderului Alianței pentru Unirea Românilor.
„Azi, aici, ar fi trebuit să fie președintele AUR, George Simion, dar, din păcate, el nu se află aici. Acest lucru a fost cauzat de anumite chestiuni procedurale ale Republicii Moldova și este regretabil și greu, foarte greu de acceptat. Am plecat spre Chișinău de acasă. Sunt parlamentar al României. Sunt născută aici, în Basarabia română. Am fost rușinată de felul în care a fost tratat fratele nostru, român, deputatul George Simion. Evenimentul de azi vine în întâmpinarea idealurilor națiunilor române. Cu toții ne dorim să fim un singur popor și o singură țară.”, a spus Raisa Enachi.
Amintim că George Simion, liderul grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor, urma să participe, sâmbătă, la ședința comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova, la Chișinău.
Însă, deputatul de la București nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova din cauza unei interdicții aplicate în 2018 de regimul Plahotniuc-Dodon.
Autoritățile de la Chișinău au declarat anterior că interdicția aplicată lui Simion poate fi anulată doar de către instanța judecătorească.
Articolul Președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, solicitare la Chișinău apare prima dată în InfoPrut.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri