Prima pagină » R. Moldova mai face un pas spre independența energetică. Până în 2025 vom avea două centrale termoelectrice de cogenerare

R. Moldova mai face un pas spre independența energetică. Până în 2025 vom avea două centrale termoelectrice de cogenerare

de către alexandru
2 min citește

Republica Moldova mai face un pas spre independența energetică. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu a anunțat, astăzi, pe pagina sa de facebook că a fost lansată licitația pentru proiectarea și construcția a două centrale electrice de cogenerare.

 

Centralele urmează să fie construite până în anul 2025. Ele  vor fi bazate pe tehnologia flexibilă – motoare cu ardere internă și vor avea o capacitate de 55 MW/h – energie electrică și 43 Gcal/h – căldură. Menirea noilor centrale este să înlocuiască fosta CET-1, care a fost dată în exploatare încă în anul 1951. Procedurile de achiziție a serviciilor de proiectare, furnizare, instalare și punere în funcțiune a centralelor au fost lansate de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii.

 

Noile centrale eficiente vor avea și instalații fotovoltaice cu o capacitate de 100 kW, contribuind astfel la dezvoltarea surselor de energie regenerabilă din țară.

Andrei Spînu precizează că, construcția celor două centrale vine să susțină „independența energetică a Republicii Moldova și sunt construite cu sprijinul financiar al World Bank Moldova”.

Sursa: NordNews.md

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri