Un nou partid de stânga va apărea în R. Moldova. Anunțul a fost făcut de foștii deputați socialiști, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, într-o conferință de presă. Cei doi parlamentari au făcut apel către „toate forțele politice sănătoase” să adere la partidul care, deocamdată, nu are un nume.
„Juridic nu avem încă o denumire, lucrăm la acest lucru. Nu am decis dacă vom opta pentru o denumire nouă sau pentru un partid existent. La moment este doar o idee, însă săptămâna viitoare vom anunța mai multe detalii la acest subiect”, a declarat Nesterovschi.
Noul partid politic își propune să fie alături de cetățenii Republicii Moldova, să iasă în stradă atunci când va fi nevoie, dar și să promoveze necesitatea menținerii unor relații bune cu Federația Rusă.
„Invităm să ni se alăture nu doar colegii socialiștii, dar și din alte partide”, a declarat Lozovan.
În data de 25 martie, deputata Irina Lozovan a anunțat că părăsește fracțiunea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și se alătură Mișcării Pentru Popor.
În data de 15 martie, deputatul Alexandr Nesterovschi, a anunțat același lucru, că părăsește Blocul Socialiștilor și Comuniștilor (BCS) și se alătură „Mișcării pentru Popor”.