Prima pagină » Revenco despre demisia lui Podarilov: „El a venit cu cerea la mine”

Revenco despre demisia lui Podarilov: „El a venit cu cerea la mine”

de către alexandru
2 min citește

Ministra de Interne, Ana Revenco a declarat că Șeful Inspectoratului General de Poliției, Iurie Podarilov și-a dat demisia din propria inițiativă și nu cunoaște dacă această decizie ar fi fost influențată de către Dorin Recean. Potrivit ministrei, este o decizie a domnului Podarilov, care i-a fost comunicată și căreia i-a dat curs.

„A fost decizia dumnealui care ne-a fost comunicată. Eu astfel de decizii ale  oamenilor în echipă le respect și le primesc și ne mișcăm cu echipa înainte. Dumnealui m-a informat despre această decizie, a venit cu cererea scrisă”, a spus Ana Revenco.

Ana Revenco a menționat că nu cunoaște dacă Consilierul Prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, Dorin Recean ar fi efectuat careva presiuni aspura fostului șef IGP.

„Nu pot să cunosc acest lucru.  S-a lucrat intensiv în toată acestă perioadă, se va lucra și în continuare suntem o echipă, dumnealui făcea parte din ea. A venit cu decizia să meargă în continuare separat, iar eu ca ministru nu dreptul să încep să interpretez”, a declarat ministra.

Totodată, ministra a menționat că oamenii angajați de Iurie Podarilov vor rămâne să activeze în sistem, doar dacă vor întruni criteriile de integritate.

„Mulți dețin funcția pe o perioadă de probă, de aceea procesul de evaluare a conformațiilor va fi curând lansa în curândt. Sarcinile sunt clare, cine nu va putea face față, nu va putea continua. Un alt criteriu este și integritatea”, a conchis Revenco.

 Amintim că ieri, 16 februarie Guvernul a aprobat demisia șefului Inspectoratului General al Poliției, Iurie Podarilov. În locul lui Iurie Podarilov, în funcția de șef al IGP a fost numit secretarul de stat de la Ministerul de Interne, Viorel Cernăuțeanu. Înainte de aceasta, Guvernul a aprobat demisia lui Cernăuțeanu din funcția de secretar de stat.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri