Riscul unui conflict nuclear se află acum la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii, a declarat miercuri ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov, potrivit agenției de presă de stat TASS, scrie hotnews.ro.
„Nu aș dori să mă complac într-o discuție dacă probabilitatea unui conflict nuclear este ridicată astăzi, dar în orice caz este mai mare decât orice am văzut în ultimele decenii, să spunem așa”, a declarat Riabkov în timpul unei discuții pe platforma clubului de discuții Valdai, potrivit TASS.
Președintele Vladimir Putin a declarat că suspendă participarea țării sale la tratatul de reducere a armelor nucleare New START cu Statele Unite în timpul discursului său anual mult amânat privind starea națiunii, adresat luna trecută Adunării Federale.