Prima pagină » România, investiții importante în regiunile frontaliere cu Ucraina și R. Moldova

România, investiții importante în regiunile frontaliere cu Ucraina și R. Moldova

de către alexandru
2 min citește

Guvernul de la București a aprobat, în ședința de joi, negocierea și semnarea de către România a programelor de finanțare a investițiilor transfrontaliere. Este vorba despre investițiile care vor fi realizate în comun de România, Ucraina, Republica Moldova și statele învecinate Mării Negre.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, în perioada 2021-2027 vor fi trei programe care vor finanţa proiecte de cooperare în domenii precum situaţii de urgenţă, educaţie, sănătate, inovare, cercetare, protecţia naturii, schimbări climatice, prevenirea riscurilor, cultură, turism, siguranţă, securitate şi bună guvernanţă, transmite Mediafax.
Bugetul programului România-Ucraina este de 54.050.004 de euro, iar investiţiile pot fi realizate în judeţele Satu Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Tulcea şi în regiunile ucrainene Zakarpatia, Cernăuţi, Odesa şi Ivano-Frankivsk.
Programul România-Republica Moldova are un buget de 77.298.439 de euro, în aria eligibilă fiind incluse județele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi tot teritoriul moldovean.
Bugetul total al Programului Interreg VI-B NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027 este de 72.275.137 de euro, în aria eligibilă fiind incluse Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România (regiunea SE), Turcia şi Ucraina. În perioada 2021-2027, România participă la cele trei programe, având rol de Autoritate de Management, Secretariat Comun şi Autoritate de Audit. În perioada următoare, programele vor fi înaintate Comisiei Europene spre aprobare, precizează reprezentanţii ministerului.
Articolul România, investiții importante în regiunile frontaliere cu Ucraina și R. Moldova apare prima dată în InfoPrut.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri