Prima pagină » Tauber pleacă în arest la domiciliu. Primele declarații ale deputatei, investigate pentru finanțarea ilegală a partidului ȘOR

Tauber pleacă în arest la domiciliu. Primele declarații ale deputatei, investigate pentru finanțarea ilegală a partidului ȘOR

de către alexandru
2 min citește

Deputata Marina Tauber care este investigată în dosarul finanțării ilegale a Partidului ȘOR, pleacă în arest la domiciliu, după mai bine de două luni – timp în care s-a aflat în Penitenciarul nr. 13. Decizia a fost pronunțată de judecătorii Curții de Apel Chișinău.

După pronunțarea deciziei, Marina Tauber a făcut câteva declarații. Aceasta a menționat că „este o decizie parțial îmbucurătoare” și speră că va reveni la munca de deputat.

Este o decizie parțial îmbucurătoare. Aștept ca în cel mai scurt timp să revin la lucru, în Parlament. Desigur că arestul la domiciliu este o măsură mai bună decât să stai în închisoare. Vreau să-i mulțumesc președintelui Ilan Șor pentru sprijin, ajutor, mulțumesc susținătorilor și simpatizanților. A fost complicat, dar cu susținerea tuturor am trecut peste aceasta”, a spus Tauber.

Amintim că, Marina Tauber a fost reținută la 21 iulie, fiind învinuită într-un dosar penal pornit pe faptul finanțării ilegale a Partidului politic ȘOR.

În tot acest timp, mandatul de arest pe numele ei a fost prelungit constant.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri