Alexandru Gheorghieș, ex-președintele Curții de Apel Bălți, învinuit în noiembrie 2021 de îmbogățire ilicită, ar dori să scape basma curată. Potrivit deciziei a Curții de Apel Chișinău, Gheorghieș a obținut câștig de cauză în dosarul administrativ cu privire la legalitatea actelor administrative ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care a fost acceptată percheziționarea și reținerea acestuia în toamna anului 2021.
Astfel, magistrații Curții de Apel Chișinău au anulat astăzi hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prin care percheziționarea și reținerea lui Gheorghieș a fost acceptată acum doi ani.
Potrivit unor surse avizate, prin această hotărâre nu s-au anulat acțiunile și actele emise de către procurori.
Amintim că, Alexandru Gheorghieș este vizat în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite.
Procurorii anticorupție în comun cu ofițerii SIS au constatat existența bănuielii rezonabile că, începând cu anul 2014 și până în 2021, Alexandru Gheorghieș a deținut și folosit prin intermediul persoanelor terțe bunuri care nu au fost incluse în declarația de avere și interese personale și care depășesc substanțial valoarea mijloacelor dobândite oficial pe parcursul exercitării funcției de judecător. Aceste bunuri includ: trei automobile luxoase, o casă de locuit, precum și alte imobile.
Tot astăzi, judecătorii Curții de Apel Chișinău au ANULAT hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost eliberat acordul de percheziții în dosarul de îmbogățire ilicită deschis pe numele magistratei de la Judecătoria Chișinău, Tatiana Avasiloaie, dar și anularea hotărârii privind ridicarea imunității și eliberarea acordului pentru reținerea, percheziționare și arestarea lui Ion Druță, ex-președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ).
Citește și: VIDEO | Reținerea judecătorului din Bălți. De la birou până la spital