Transportatorii din Republica Moldova au primit suplimentar 200 de autorizații din partea Bulgariei pentru efectuarea transportului de mărfuri pe teritoriul său.
Un anunț în acest sens a fost făcut de Agenția Națională Transport Auto (ANTA) de la Chișinău. În acest sens, sursa citată a precizat că decizia respectiva a fost luată ca urmare a negocierilor purtate de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor din Bulgaria.
Totodată, ANTA a mai subliniat că autorizațiile respective sunt valabile până la 31 ianuarie 2023.
Amintim că anterior, Ungaria și Azerbaidjanul au acordat Republicii Moldova autorizații suplimentare pentru efectuarea transportului de mărfuri pe teritoriul acestor state.
Articolul Transportatorii de marfă din R. Moldova, noi autorizații din partea Bulgariei apare prima dată în InfoPrut.
Transportatorii de marfă din R. Moldova, noi autorizații din partea Bulgariei
91
articolul anterior