Prima pagină » Veste bună pentru pensionari. Cei care au un venit mai mic de 5 mii de lei, vor primi un ajutor financiar unic de 1 500 de lei

Veste bună pentru pensionari. Cei care au un venit mai mic de 5 mii de lei, vor primi un ajutor financiar unic de 1 500 de lei

de către alexandru
2 min citește

Veste bună de la Guvern. Toți pensionarii și alte grupuri de persoane, care au un venit mai mic de 5 mii de lei, vor primi un ajutor financiar unic de 1 500 de lei, iar persoanele asigurate vor beneficia suplimentar de câte o mie de lei lunar pentru creșterea copilului, până la împlinirea vârstei de 2 ani.

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 va fi rectificată în baza deciziei aprobate, astăzi, de Executiv. Ajustarea va fi efectuată în urma analizei executării bugetului în primul semestru al anului curent, dinamicii contingentului de beneficiari şi a mărimilor medii ale prestaţiilor sociale.

Totodată, rectificarea bugetului este necesară și pentru implementarea, începând cu 1 octombrie curent, a unor acțiuni noi, inițiate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, și anume:

– acordarea unui suport financiar unic, în valoare de 1500 de lei, beneficiarilor de toate tipurile de pensii și alocații sociale de stat stabilite până la 1 octombrie 2022, al căror cuantum lunar nu depășește 5000 de lei, domiciliați în Republica Moldova;

– stabilirea indemnizației lunare în mărime de 1000  de lei pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani, indiferent dacă părinții copiilor au statut de persoană asigurată sau neasigurată;

– majorarea de la 370 până la 500 de lei a indemnizației lunare de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină, pentru persoanele asigurate și neasigurate;

– menținerea cuantumului ajutorului pentru perioada rece a anului la 700 lei. Astfel, pentru acordarea prestației date pentru numărul estimativ de cca 245 mii de beneficiari, în bugetul de asigurări sociale de stat se precizează suplimentar alocarea a 50 249,5 mii lei din bugetul de stat pentru anul 2022.

Astfel, conform calculelor propuse, veniturile și cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022 se vor majora cu 1,1 miliarde lei.

Sursa: NordNews.md

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri