Prima pagină » /VIDEO/ Demnitarii publici vor declara bunurile procurate la valoarea de piață

/VIDEO/ Demnitarii publici vor declara bunurile procurate la valoarea de piață

de către alexandru
2 min citește

Bunurile procurate de demnitarii publici, prețul cărora depășește 10 salarii medii pe economie, vor fi declarate, la momentul achiziționării, la valoarea lor de piață. Un proiect de lege în acest sens, a fost votat, ieri, de către deputați, în lectura a doua. Inițiativa legislativă mai include și necesitatea declarării serviciilor de orice tip, inclusiv medicale sau turistice, valoarea cărora depășește 10 salarii medii pe economie. Prin urmare, declarantul va avea posibilitatea să explice inspectorilor diferența dintre valoarea cadastrală sau contractuală, față de valoarea bunului de piață. În caz că diferența cheltuielilor nu va putea fi justificată, demnitarul va putea fi sancționat contravențional sau cu încetarea mandatului, în funcție de gravitatea faptei, stabilită de inspectorii Autorității Naționale de Integritate.

Potrivit autorilor Proiectului de lege privind activitatea Autorității Naționale pentru Integritate, inspectorii ANI vor putea decide sancționarea demnitarilor cu funcții publice, în funcție de gravitatea faptei. Este vorba inclusiv de procurori, judecători sau șefi ai instituțiilor publice autonome.

În declarațiile de avere a fost introdusă noțiunea de valoare de piață. Deci, subiecții declarării trebuie să declare bunurile imobile și mobile la valoarea de piață, la momentul achiziționării. Declararea serviciilor procurate, valoarea cărora depășește 10 salarii medii pe economie, per tip de serviciu, dacă este vorba de servicii turistice, medicale, dacă ca categorie depășesc 10 salarii medii, trebuiesc declarate.

Prin urmare, demnitarii publici vor trebui să declare și valoarea serviciilor medicale sau turistice, a căror valoare depășește 10 salarii medii pe economie. Plafonul este valabil pentru fiecare categorie de serviciu în parte. Prin urmare, la prima abatere, cei ce nu-și vor declara corect bunurile procurate ar putea fi avertizați și dispune de un termen de 30 de zile pentru înlăturarea circumstanțelor care au dus la aplicarea sancțiunii. În cazuri de încălcări grave, care ar afecta buna funcționare a autorității publice sau interesul public, ar putea fi aplicată sancțiunea de încetare a mandatului de serviciu al declarantului.

Pentru situațiile în care nu a fost afectat interesul public, ținând cont de gravitatea faptei și dacă s-a mai repetat sau e la prima abatere, atunci inspectorul de integritate aplică fie sancțiunea contravențională și doar în funcție de gravitatea faptei – încetarea mandatului.

Conform modificărilor propuse la proiectul de lege, autoritățile publice sunt obligate să furnizeze informații la solicitarea reprezentanților ANI. Astfel, vor putea fi verificate nu doar veniturile demnitarilor de stat, dobândite pe parcursul exercitării mandatului sau funcției, raportat la situația averilor deținute, dar și cheltuielile realizate. Totodată, controalele pot viza și persoanele pe numele cărora sunt înscrise bunurile, inclusiv donatorii.

În opinia experților, inițiativa este una binevenită, însă cu puține șanse de a fi implementată astfel încât să aducă rezultate.

Poate ajuta bugetul de stat, dacă vor fi măsuri drastice… Riscul cel mai mare e că, din păcate, devin norme… Norma asta legală este doar pentru aceea ca să ne informeze pe noi.

Declararea bunurilor mobile și imobile la valoarea lor de piață, la momentul achiziționării, precum și a serviciilor, valoarea cărora depășește 10 salarii medii pe economie, vor fi obligatorii din momentul intrării în vigoare a legii, adică imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri