Cetățenii sunt invitați să susțină sau să critice lista candidaților pentru parlamentare a Partidului Nostru. Anunțul în acest sens a fost făcut de liderul formațiunii, Renato Usatîi, pe 26 august, după ce Comisia Electorală Centrală a înregistrat oficial partidul în cursă.
Lista conține 103 de candidați și este publicată pe site-ul formațiunii, iar fiecare persoană are o prezentare succintă. Usatîi spune că așteaptă observații, inclusiv semnalări privind posibile abateri sau incompatibilități, și că lista poate fi ajustată până vineri, 29 august, inclusiv.
„Dacă dețineți informații despre un fapt ilegal omis de vreun candidat sau considerați că cineva nu merită să fie pe listă, accesați rubrica Inițiative de pe site și scrieți. Eu personal voi avea acces la aceste informații. Până în data de 29 august inclusiv putem face schimbări în liste”, a precizat liderul Partidului Nostru, menționând că sugestiile pot fi trimise și în privat, pe Facebook, Instagram sau TikTok.
Liderul Partidului Nostru a numit demersul „un exercițiu democratic unic”, susținând că formațiunea deschide public procesul de validare internă a candidaților. Potrivit acestuia, propunerile și obiecțiile vor fi analizate înainte de termenul-limită în care mai pot fi operate modificări în liste.
Articolul <span class=”badge-status” style=”background: #ff1813;”>VIDEO</span> După înregistrarea la CEC, Renato Usatîi cere opinia alegătorilor despre listă apare prima dată în NordNews.