Natalia Gavrilița a demisionat din funcția de premier al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de presă.
În debutul anunțului, Natalia Gavrilița a trecut în revistă succesele întrevederilor cu oficialii europeni în cadrul ultimei sale vizite la Bruxelles.
„Ca de fiecare dată, m-am convins că Republica Moldova are mulți prieteni la Bruxelles și suntem așteptați în UE cu brațele deschise. În ciuda crizelor multiple cu care s-a confruntat țara, progresele noastre au fost apreciate foarte înalt de UE. Am convenit asupra acțiunilor ce urmează să le realizăm pentru a lansa până la finele acestui an negocierile de aderare la UE. Oamenii noștri merită să se bucure de toate beneficiile UE de care au fost lipsiți timp de 30 de ani, locuri de muncă cu salarii decente, educație și servicii de sănătate de calitate, infrastructură dezvoltată și cel mai important siguranța în ziua de mâine. (…). Dacă Guvernul ar fi avut acasă aceeași susținere și încredere pe care am simțit-o de la partenerii noștri europeni, am fi reușit să avansăm mai mult și mai repede”, a declarat Natalia Gavrilița.
Natalia Gavrilița a declarat că a preluat guvernarea cu un mandat anticorupție și pro-european într-o perioadă în care schemele de corupție acaparase toate instituțiile, iar oligarhii păreau de neînvins.
„Dragi cetățeni, după un an și jumătate în fruntea acestui Guvern, a venit timpul să anunț demisia mea din această funcție. Am preluat Guvernarea cu un mandat anticorupție, pro-dezvoltare și pro-european, într-o perioadă în care schemele de corupție acaparaseră toate instituțiile, iar oligarhii se simțeau de neînvins. Am fost imediat puși în fața șantajului energetic, iar cei care au făcut asta au sperat că noi vom ceda presiunilor. Miza inamicilor țării noastre a fost că noi vom ceda la fel cum au făcut-o guvernările precedente care au cedat obiective strategice și au trădat interesul național în schimbul unor beneficii de scurtă durată. Nimeni nu și-a imaginat în 2021 că Guvernarea PAS va trebuie să gestioneze atât de mult crize generate de războiul masiv al Rusiei împotriva Ucrainei. În paralel cu asta am lucrat ca să îndeplinim cât mai rapid Programul de Guvernare știind cât de înalte au fost așteptările dumneavoastră să contribuim la dezvoltare țării, la integrarea europeană, creșterea economică, reformarea educației, justiției și administrării bunului public. Echipa cu care am lucrat la Guvern a fost o echipa de oameni constructivi, orientați spre dezvoltare cu expertiză în domeniul economiei și a investițiilor”, a spus Natalia Gavrilița.
Potrivit șefei cabinetului de miniștri, Republica Moldova intră într-o fază nouă de dezvoltare.
„Dragi prieteni, R. Moldova intră într-o fază nouă în care prioritatea zero este securitatea energetică, cibernetică, economică și socială. În aceste 18 luni de mandat am guvernate în regim de criză continuă. Criza gazelor am depășit-o asigurându-ne că fiecare familie are acces la compensații, căldură și energie electrică. Am reușit și am accelerat darea în exploatare a gazoductului Iași–Chișinău, finalizarea căruia a fost întârziată intenționat de Guvernul anterior. Am reușit să facem primele achiziții de gaze din surse alternative. Am gestionat criza de securitate provocată de atacul militar al Rusiei asupra Ucrainei. Am menținut stabilitatea, calmul și pacea în R. Moldova în pofida agenților destabilizării care s-au activizat în interiorul țării. Am știut să păstrăm calmul în regiunea transnistreană. Am reușit să fim în dialog constant și permanent cu partenerii strategici ai Moldovei: România, Uniunea Europeană și SUA. Am gestionat criza refugiaților și am câștigat simpatia întregii lumi prin mobilizarea exemplară a societății noastre în fața tragediei poporului ucrainean”, a adăugat Natalia Gavrilița.
Prim-ministra R. Moldova a spus că este mândra de activitatea actualului Guvern.
„În pofida acestor provocări permanente am reușit să implementăm Planul de reforme pe care ni l-am asumat în perioada electorală. Sunt mândră că împreună cu colegii din Guvern am accelerat proiectele de infrastructură care băteau pasul pe loc din cauza corupției și incompetenței. Drumuri, poduri și alte construcții care au stagnat ani la rând dezvoltarea R. Moldova, au fost date în exploatare în acest an. Am făcut pași hotărâți pentru asigurarea independenței energetice a țării. Am lansat mai multe programe care facilitează producerea energiei din surse alternative. Am pornit construcția conexiunii electrice cu România prin liniile electrice Bălți-Suceava și Chișinău-Vulcănești. Am atras investiții majore în spitale, școli, grădinițe, în modernizarea economiei. Am fost alături de agricultori și am crescut semnificativ volumul fondurilor de subvenționare în acest domeniu. Am facilitat accesul producătorilor noștri la noi piețe de desfacere. Am ajutat pe toate căile întreprinderile mici și mijlocii, am implementat măsuri concrete și eficiente pentru susținerea tinerilor și femeilor care se lansează în afaceri. Am reformat Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, am majorat de aproape trei ori fondul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și am alocat peste un miliard de lei pentru garantarea creditelor de care au beneficiat sute de companii. Am compensat parțial creșterea tarifului la gaze naturale pentru agenți economici, am redus cota TVA pentru sectorul HORECA pe timp de criză, am compensat agricultorilor acciza pentru motorină și am venit cu o politică fiscală pentru stimularea investițiilor și protejarea locurilor de muncă. Și cel mai important, am reușit să obținem statutul de țară candidat la aderare în UE. Efectele acestei realizări deja se fac simțite de economia națională. Am liberalizat transportul în Uniunea Europeană, am crescut cotele de export agricol și alimentar, am crescut enorm volumul de granturi și suport oferite de UE pentru Moldova. Toate aceste lucruri le-am obținut cu implicarea echipei de la Guvern, împreună cu funcționarii din ministere și agenții, cu colegii din Parlament și aleșii locali. Le mulțumesc din suflet tuturor. Am văzut la toate aceste niveluri oameni recent întorși de peste hotare, oameni școliți sau care au lucrat mai mulți ani în Europa, America și care au simțit chemarea, s-au întors acasă și contribuie cu toata forța la dezvoltarea țării. Sper mult ca acest fenoment să continuie”, a spus Natalia Gavrilița.
Natalia Gavrilița a mulțumit colegilor de la Guvern și a declarat că pleacă din funcția de prim-ministru cu sentimentul datoriei împlinite.
Stimați cetățeni, întreaga lumea trece printr-o perioadă dificială. Am avut onoarea să fiu prim-ministra acestei țări. Voi râmăne în slujba poporului meu alături de echipa de oameni care v-au câștigat încrederea. Eu cred în Moldova, cred în dumneavoastră, oamenii acestei țări. Cred că o să trecem cu bine peste încercările acestor vremuri și vom reuși tot ce ne propunem. Plec de la conducerea Guvernului cu sentimentul datoriei împlinite și cu inima împăcată. M-am implicat plenar în această misiune deloc ușoară care mi-a fost încredințată de președinta Maia Sandu și de colegii de partid. Dragi cetățeni, vă îndemn să rămânem uniți și solidari și să transformăm Moldova într-o țară de care noi și copiii noștri să fim mândri, o țară europeană cu o democrație și valori de neclintit. ”, a conchis Natalia Gavrilița.
Guvernul condus de Natalia Gavrilița a fost învestit în funcție pe 6 august 2021, zi în care a și depus jurământul în fața președintei Maia Sandu.