Pe fundalul războiului din Ucraina, unele bănci din Republica Moldova și case de schimb valutar, fac speculații și cumpără hrivna chiar și cu un bănuț (0,001 lei), deși Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit pentru astăzi un curs oficial de 0,59 de lei pentru o hrivnă ucraineană.
(C1 IN ) Energbank cumpăra hrivna cu 0.010 bani și o vinde cu 0.550 bani. Rubla rusească este cumpărată cu 0.050 bani și vândută cu 0.225 bani. Victoriabank cumpără hrivna 0.010 bani și o vinde cu 0.6000 de bani. Fincombank cumpăra rubla rusească cu 0.0100 și o vinde cu 0.2250, iar hrivna ucraineană a fost scoasă din curul valutar de azi. Și Moldindconbank a decis să nu cumpăre sau să vândă hrivne ucrainene. (C OUT)
,,Din cauza evenimentelor care au loc acum în ultima perioadă, hriva ucraineană și rubla rusească au căzut din cotațiile sale. Este o foarte mare ofertă a valutei, a hrivnei și rublei rusești, însă cererea pentru aceste valute este foarte joasă. Pentru a oferi o sustenabilitate băncii, sistemului bancar, noi nu putem să achiziționăm aceste valute. Totul depinde de durata acestui război. Dacă va dura războiul, deci consider că această tendință o să continue”, a declarat Iurie Beșliu Director Moldindconbank
Iar la alte bănci și case valutare de schimb, hrivna ucraineană este cumpărată cu 10, 14 sau 15 bani și vândută cu 40-60 de bani.
,,Din păcate asta este situația, da, înțeleg că cursul în unele bănci la hrivnă se fixează la un nivel minim, în caz că l-ar fixa la un nivel înalt, problema se transferă într-o altă arie anume, cea de sustenabilitate a băncilor. Banca dacă cumpără multe hrivne, ea nu are ce face cu ele fiindcă cerere pe piață la hrivne nu este și banca pur și simplu acumulează hrivne în portofoliul băncii și banca nu are unde le utiliza apoi”, a mai adăugat Iurie Beșliu Director Moldindconbank
Expertul economic, Veaceslav Ioniță a condamnat ceea ce se întâmplă pe piața valutară din Moldova. În opinia lui, ceea ce au făcut băncile moldovenești în ultimele zile este inadmisibil, le strică din imagine și le știrbește din încrederea oamenilor.
,,Ceea ce vedem noi acum este o rușine totală națională, băncile noastre, după jaful bancar din 2014, Banca Națională, timp de 7 ani de zile, le-au curățit, le-au spălat ca să arate credibile în fața noastră și ele acum au șters cu bureta tot ceea a făcut ea. Costurile morale sunt enorme, eu sper foarte mult că Banca Națională va interveni. Eu sper că Banca Națională va întoarce înapoi acea normă care a existat cel puțin pentru perioada aceasta. Ceea ce fac băncile noastre, pur și simplu nu poate fi supus unei critici”, ne-a explicat Veaceaslav Ioniță, expert economic
Și bălțenii se arată deranjați de cursul valutar.
,,Cel mai probabil că își doresc să se îmbogățească pe seama acestei situații. ”
,,Asta pentru că ei sunt refugiați, ei nu au o altă ieșire din situație. Ei o să vândă cu 15 bani hrivna, numai ca să nu fie în acest război. ”
,,Aici nu e vorba despre diferența de curs, este vorba despre politică și ce se face acum în politică acum este foarte urât, oamenii își pierd casele, masele, familia, copii, asta este important. Acesta este un business local și statul trebuie să facă ceva ca acest business să fie înlăturat. Oamenii aceștia trebuie ajutați, ei săracii au avut foarte mult de suferit. ”
,,E legat cu războiul, cu agresiunea rusească asupra Ucrainei, iată care e treaba. Și rubla rusească tot a căzut și va cădea mai departe”, au spus bălțenii.
La sfârșitul acestei zile, BNM a anunțat că a luat legătura cu instituțiile din Ucraina pentru a găsi o soluție pentru refugiații ucraineni deținători de hrivne. În acest proces vor fi implicate și băncile licențiate din Republica Moldova pentru a identifica soluții în cel mai scurt timp posibil, astfel încât eventualele stocuri de hrivne din Moldova să poată fi transportate în Ucraina pentru a fi convertite în valută liber convertibilă. BNM a făcut un apel către băncile din țara noastră să manifeste înțelegere și compasiune față de cetățenii ucraineni refugiați pe teritoriul R. Moldova pentru a acorda sprijinul atât de necesar în aceste momente dificile.
Sursa: NordNews.md