Prima pagină » VIDEO „Patru ani nu vine nimeni, vin alegerile și apar”: Cum trăiesc satele ucrainene din nordul Moldovei înainte de scrutinul parlamentar

VIDEO „Patru ani nu vine nimeni, vin alegerile și apar”: Cum trăiesc satele ucrainene din nordul Moldovei înainte de scrutinul parlamentar

de către alexandru
2 min citește

„Patru ani nu vine nimeni, vin alegerile și apar.” Așa sună refrenul din satele ucrainene din nordul Republicii Moldova, cu trei săptămâni înainte de parlamentarele din 28 septembrie.

 Campania abia a început, dar afișele și promisiunile au ajuns deja aici, unde limba de zi cu zi e rusa, împletită cu ucraineană, iar dilemele sunt mari: între trecutul sovietic și viitorul european.
Alexeevca, sat întemeiat de ucraineni în 1904. Cu bani din programul «Satul European», aproape 1,5 milioane de lei, anul trecut, au mers la renovarea Casei de Cultură, dar când vine vorba de integrarea în Uniunea europeană, opiniile rămân împărțite, mărturisește primarul localității,
Mihail Struc, care depune eforturi să atragă fonduri europene.


Unde să primească Moldova, dacă avem conflictul nerezolvat din Transnistria și o economie atât de slabă? Lumea crede că odată intrați în UE, vor fi pensii și salarii ca în Europa. Nu va fi așa. Ca să fie, trebuie să funcționeze economia„, – a declarat primar de Alexeevca, Mihail Struc.

Alexeevca numără azi aproape o mie de locuitori. Aici, tradițiile se țin din generație în generație, iar copiii învață și cântă în ucraineană la grădinița ,,Foișor”.


Copiii învață cu plăcere poezii și cântece ucrainene. Le prezentăm la hram și la alte evenimente”, – directoarea grădiniței, „Foișor”, Tatiana Belinscaia.

Dar consecințele războiul din țara vecină Ucraina sunt resimțite aproape în fiecare familie. Părinții Tatianei se află acolo, iar fiul ei e plecat în Rusia.

Este o tragedie, și pentru familia mea, și pentru ambele popoare. Vreau doar ca războiul să se încheie cât mai repede„. 

Primarul din Alexeevca recunoaște că fără o economie funcțională, iluziile despre salarii „ca în UE” nu țin loc de soluții.

Orice partid poate veni să-și pună afișele, dar până acum a trecut doar „Alternativa”. Au dat două broșuri și au zis: „Știm că sunteți ucraineni, dar dacă vă întreabă cineva, spuneți că am fost aici. Atât„, – primar de Alexeevca, Mihail Struc.

La Brătușeni, istoria te privește de la intrare. Bustul lui Lenin stă încă la vedere în fața primăriei. Iar acum câțiva ani, în acest sat cu o populație de 4 mii de locuitori portretul lui Stalin era afișat în fața bisericii. Întrebat de ce monumentul încă există, primarul Mihail Andruh explică:

Nimeni nu s-a plâns că îl deranjează. Este o parte din istoria noastră„, – primar Brătușeni, Mihail Andruh.

Pentru Mihail Andruh cea mai mare temere înainte de scrutinul din 28 septembrie este implicarea Moldovei într-un conflict militar. Acest narativ, promovat din inimă de unii politicieni cu viziuni pro ruse din Republica Moldova.

Consider că țara noastră nu trebuie să se amestece în niciun fel de dispute între marile puteri, suntem un stat mic și neutru, trebuie să ne gândim doar la economie, nu avem de cine să ne apărăm„. 

La cinci kilometri de Brătușeni este satul Stolniceni . Localnicii sunt dezamăgiți de activitea partidelor politice. Petru are 60 de ani și spune că e sătul de pliante electorale și promisiuni goale.

„Aduc ziare – unul, al doilea, al treilea partid. Le citesc, dar ce folos? Azi am văzut despre alianțe, despre Dodon, despre Vlah. Deja încep să împartă bani”, –  locuitor al satului Stolniceni, Petru.

Mihail Fedorîșin, veteran al războiului de pe Nistru, afirmă că partidele își amintesc de oameni doar în campaniile electorale.

„Și ce alegeri, înainte de alegeri promit totul. Timp de 4 ani nu se vede nimeni, acum sunt alegeri și vin și spun: vă vom face asta, vă vom face cealaltă”, – locuitor al satului Stolniceni, Mihail Fedorîșin.

În opinia primăriței Svetlana Vîjîilă, chiar dacă sunt dezamăgiți, locuitorii din Stolniceni merg la vot. Disciplina electorală a rămas o tradiție moștenită din perioada sovietică.

„Locuitorii noștri votează foarte activ, deoarece își exercită dreptul de vot. Modul în care votează este dreptul fiecărei persoane, este alegerea lor și își exprimă poziția în timpul votului. Citesc, desigur, dar până în prezent nu am văzut și nimeni nu a adus literatură de natură electorală”, – primar de Stolniceni, Svetlana Vîjîilă.

Comunitatea ucrainenilor din regiunea de nord a Republicii Moldova constituie aproape 60 de mii de locuitori.


Reporter: Alexandru Fedaș

Imagini: Ghennadi Savciuc

Articolul <span class=”badge-status” style=”background: #ff1813;”>VIDEO</span> „Patru ani nu vine nimeni, vin alegerile și apar”: Cum trăiesc satele ucrainene din nordul Moldovei înainte de scrutinul parlamentar apare prima dată în NordNews.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri