Prima pagină » VIDEO | Prima vizită a Ambasadorului SUA la Bălți. După întâlnirea cu primarul, diplomatul a discutat cu refugiații ucraineni

VIDEO | Prima vizită a Ambasadorului SUA la Bălți. După întâlnirea cu primarul, diplomatul a discutat cu refugiații ucraineni

de către alexandru
2 min citește

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Kent Doyle Logsdon, a efectuat astăzi prima sa vizită de lucru în municipiul Bălți. Excelența sa a avut o întâlnire cu primarul Nicolai Grigorișin, după care a vizitat unul din centrele pentru refugiații Ucraineni din oraș.



Ambasadorul a afost întâlnit, tradițional, la monumentul „Mama soacră”.

Vizita Ambasadorului SUA în nordul țării urma să aibă loc încă în luna februaurie a acestui an.

„Pentru că Bălțiul este al doilea oraș ca mărime în Republica Moldova, planificam să venim mai devreme. Dar, din păcate, prima noastră vizită a fost amânată din cauza războiului din Ucraina. Suntem bucuroși să ne aflăm aici și sperăm la o bună cooperare”, a declarat Kent Doyle Logsdon.

Primarul speră că vizita ambasadorului va aduce roade pentru municipiu.

„A aflat cu ce probleme ne confruntăm, începând de la statutul special, finanțarea orașului, reparația capital a străzii Kiev. Ambasadorul a primis că va aborda aceste proiecte împreună cu prim-ministrul”, a declarat Nicolai Grigorișin, primarul mun. Bălți.

„Noi am discutat despre un șir de cooperări și colaborări dintre SUA și mun. Bălți, respective, și locuitorii acestui oraș. Ambasada SUA este destul de activă în nordul R. Moldova în mai multe domenii. De exemplu susținem Universității din Bălți, a spitalului. Noi avem 30 de ani de colaborare dintre R. Moldova și SUA, sunt sigur că vom avea încă 30”, a adăugat Ambasadorul SUA în Republica Moldova.

După vizita de la primărie, Kent Doyle Logsdon amers la Hotelul Bălți, acolo unde sunt refugiați aproape 100 de ucraineni care au fugit din calea războiului.

 „Avem mare nevoie de susținerea dumneavoastră, fiecare familie din Ucraina. E nu știu ce e în puterea dumneavoastră, dar propuneți ce puteți face pentru noi.”

„Țara este ospitalieră, administrația hotelului ne deservește la cel mai înalt nivel. Am venit în altă țară, dar nu mă simt izolată”, au spus refugiatele.

Excelența sa a declarat că Republica Moldova poate miza în continuare pe sprijinul SUA în gestionarea crizei refugiaților.

„Noi, reprezentanții SUA, dar și toată comunitatea internațională este impresionată despre cum Moldova și moldovenii și-au deschis ușile la propria casă, și-au deschis inimile. Noi suntem gata în continuare să ajutăm R. Moldova în gestionarea fluxului de refugiați. Noi vom continua să colaborăm prin UN. Familia UN este un program de asistența și pentru refugiați. Vom continua să ținem legătura cu guvernul, UN și oameni pentru a putea să ajutăm cu ce putem”, a conchis Kent Doyle Logsdon.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Kent Doyle Logsdon are un masterat la Universitatea din Virginia și o diplomă de licență la Universitatea Notre Dame. Kent Doyle Logsdon vorbește limbile rusă, ucraineană, thailandeză și germană.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri