56
Rezolvarea situației transnistrene depinde de Ucraina. Această declarație îi aparține fostului Ministru al Apărării în Republica Moldova, Anatol Șalaru. În cadrul unui interviu acordat pentru NewsWeekLive, Șalaru a propus o colaborare mai eficientă dintre Chișinău și Kiev.
În același timp, fostul Ministru a mai adăugat că cel mai important pericol ar fi transnistrizarea țării noastre, adică transformarea ei într-o țară obedientă a Moscovei.
Șalaru consideră că acest lucru se va petrece pe cale politică, dar nu militară. Acesta a spus că Rusia nu va ataca R. Moldova, dar va încerca să o destabilizeze politic și economic prin majorarea prețului la gaz, și încercarea de a o îndepărta de la putere pe Maia Sandu și Guvernul Gavrilița.
,,Din punct de vedere militar, Rusia a arătat cam tot ce poate arăta, Victoria va fi de partea Ucrainei”, consideră Anatol Șalaru.