97
Liderul partidului „Democrația Acasă” a fost eliberat ieri, 13 martie, din arest la domiciliu, după ce procurorii nu au înaintat măsura de prelungire a arestului. Anunțul a fost făcut de Vasile Costiuc prin intermediul unui video publicat pe Facebook în care este înregistrat momentul când i se demontează sistemul de monitorizare de la picior, scrie replicamedia.md
„Ieri dacă nu-i sunam pe ăștia de la monitorizare, nici astăzi nu veneau să-mi scoată cătușele de la picioare. A uitat procurorul să-i anunțe, dar eu număram și zilele și orele până veneau să mă elibereze. Duminică dimineață, la 7:24, exact când au început perchezițiile, mi-au scos sistemul de monitorizare de la picior, așa că sunt om liber, pot să merg unde vreau după două luni de arest la domiciliu”, a declarat Vasile Costiuc.
La final, liderul partidului „Democrația Acasă” a anunțat că va merge, „pas cu pas”, să demonstreze în instanță că nu este vinovat.