Autoritățile din Bălți vor iniția cercetări pentru a afla dacă există sau nu gropi comune în apropiere de strada Nicolae Iorga. Se întâmplă după ce consilierii municipali au votat procedura de delimitare a terenului cu pricina de pe strada Nicolae Iorga, unde, în perspectivă, se va permite construcția unui bun imobil. Alesul local, Sergiu Burlacu și-a avertizat colegii că acolo sunt înmormântați mii de oameni și că deține dovezi în acest sens. Potrivit lui, în perioada celui de-al doilea război mondial, pe terenul cu pricina ar fi fost amplasat un lagăr de prizonieri.
„Conform datelor pe care le dețin eu, au fost aruncați în gropi comune peste 3800 de oameni, în mare parte nevinovați, doar din simplul motiv că-și făceau datoria față de țara și patria sa. Au fost aruncați în gropi comune, am nominal și lista oamenilor care au fost uciși de trupele NKVD-iste și aruncați în gropi comune, inclusiv pe strada Nicolae Iorga, vorbesc de la podul de la str. Ștefan cel Mare până la sensul giratoriu de la Podul Chișinăului din municipiul Bălți”, a declarat Sergiu Burlacu, consilier municipal.
Alesul local consideră că în urma inițierii procedurii de formare a bunului imobil de pe strada Nicolae Iorga, terenul cu pricina va fi scos la licitație și privatizat, iar organele abilitate nu vor mai putea să efectueze careva săpături de cercetare.
„Consider că este ilegal și ne creștinește să votezi un astfel de decizie din simplul motiv că, inițial, ar fi necesar să fie executate anumite lucrări de săpături pentru a extrage toate osemintele care s-ar regăsi în acest spațiu. Vom monitoriza acest proces, vom apela la instituțiile abilitate pentru a stopa orice tentativă de a construi ceva pe oasele oamenilor”, a adăugat Sergiu Burlacu, consilier municipal.
De cealaltă parte, Nicolai Grigorișin spune că proiectul de decizie votat în cadrul ședinței Consiliului Municipal Bălți nu înseamnă și privatizarea terenului.
„Vă spun din povestirile bunicul meu precum că în partea dreapta, dacă privim spre Podul Chișinăului, a fost acolo un lagăr NKVD, acum unde în prezent este combinatul de blănuri. Din partea stângă poate că și există morminte. Inițierea procedurii de formare a acestui lot de teren este delimitarea, adică punctul a, punctul b, punctul c. Nu văd nimic criminal în asta. Dacă există ceva acolo și se va descoperi ceva, în mod firesc aceste lucrări vor fi oprite, specialiștii se vor expune, se vor efectua săpături acolo. Nu sunt gata să vorbesc astăzi, nu am văzut documentele, dar, da, există ceva acolo din istoriile pe care mi le-a spus bunicul”, a declarat Nicolai Grigorișin, primar de Bălți.
Locuitorii din preajmă spun că nu au auzit despre o asemenea groapă.
„N-am idee. Prima dată aud.”
„Habar nu am. Nu pot să vă spun nimic despre așa ceva. Nu am nici o informație. Nu vă supărați, dar nu știu.”
„Nu, nu cunoaștem despre asta.”
Autoritățile din Bălți au declarat că vor face o solicitare la Ministerul Culturii, dar și la Muzeul de Istorie Militară, pentru a iniția săpături pe terenul din preajma străzii Nicolae Iorga.