Prima pagină » VOX POPULI // ,,Suntem sufocați de corupție!”. Ce spun bălțenii după 15 ani de democrație în R. Moldova

VOX POPULI // ,,Suntem sufocați de corupție!”. Ce spun bălțenii după 15 ani de democrație în R. Moldova

de către alexandru
2 min citește

Republica Moldova are restanțe mari la capitolul implementarea reformelor democratice în țara noastră. De această părere sunt locuitorii din Bălți care spun că nici actuala guvernare nu le insuflă suficientă încredere în ziua de mâine, iar instituțiile de stat, care ar trebui să-i protejeze, nu sunt capabile de o justiție corectă.

,,Noi nu avem dreptate în țară. Legile nu lucrează, legile trebuie impuse, așa cred eu.

,,Eu cred că democrația noastră este sufocată de corupție. Corupția nu permite ca țara noastră să se dezvolte. De unde vine această corupție? Eu cred că ea vine de acolo, de sus.  Europa ne oferă miliarde pentru combaterea corupției, dar nu se schimbă nimic. Consider că legea trebuie să fie mai dură. Stalin ar elimina corupția timp de două ore.

,, –Ce înseamnă după tine democrație? –Egalitate în drepturi, când fiecare om are dreptul să își exprime părerea, la urma urmei. – După părerea ta, aceste lucruri sunt valabile pentru toți în RM? –Nu, doar pentru oamenii care au un statut social mai înalt și poate părerea lor încă se mai ia în considerare, dar așa oameni simpli ca noi, nu”, au spus unii bălțeni.

Oamenii mai spun că democrația va fi invizibilă atâta timp cât clasa politică și oligarhii își vor face propriile interese.

,,Cine e la putere, acela e și democratic.  Cel ce are bani este democratic, are mereu dreptate și conduce cu țara.  Cu cât la sută este democratică țara noastră? –După Plahotniuc, 60%.

,,Democrație? E mult spus. Da, avem libertatea de exprimare dar, puțin. Ce trebuie să se schimbe în țară ca să avem un stat democratic? –Conducerea. –Conducerile anterioare au fost mai bune decât ceea ce este acum? –Nimic nu s-a schimbat. Toți spun una, dar fac cu totul alta”, s-au dat cu părerea alți locuitori din nordul țării.

Bălțenii speră că adevărata democrație în Republica Moldova se va face simțită măcar peste câteva decenii.

,,R. Moldova vrea să fie o țară democratică. Cel puțin cetățenii, dar deocamdată eu nu prea simt democrația.  Noi suntem generația născută în URSS, avem pusă o amprentă vastă pe mentalitatea noastră și nu văd eu să fim noi capabili să schimbăm ceva. Poate generația viitoare va schimba, copiii noștri, cu mentalitate europeană, cu stimă de sine, cu respect față de ceea ce te înconjoară”, a mai adăugat un locuitor al orașului.

Totuși, sunt și oameni care consideră că democrația a început să prindă rădăcini și în țara noastră, iar acest lucru s-a întâmplat odată cu schimbarea puterii politice.

,,Eu cred că da. Consider că R. Moldova este una dintre cele mai libere țări din toate pe care le-am vizitat, iar eu am vizitat multe țări.  Dacă vorbim despre Rusia, mai ales acolo, observăm că libertatea este anihilată pentru diverse grupuri de persoane. În Moldova eu cred că avem multă libertate.

,,Democrația există și în școli, democrația există și în presă, democrația există și la televiziuni. Deși mai sunt niște posturi, care au tendința lor, dar, în genere, democrație este.

,,Mai este de lucrat, suntem într-o perioadă începătoare, dar credem că suntem pe drumul cel bun. Sper foarte mult ca democrație să lucreze în favoarea poporului nostru”, au adăugat alți oameni.

Din păcate, în secolul XXI, mai sunt oameni care nici nu știu ce înseamnă democrația și principiile ei fundamentele.

,,R. Moldova este o țară democratică? –Nu am idee. –Dar ce înseamnă democrația? –Democrația? La fel nu știu ce înseamnă democrația.

,,Ce înseamnă democrație după părerea dvs? –Nu pot explica acest lucru. –Nu puteți explica acest lucru, dar credeți că democrație în țara noastră nu există? –Da, cu siguranță nu există”, au conchis bălțenii.

Amintim că, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a stabilit că, începând cu anul 2007, pe data de 15 septembrie, să fie marcată Ziua Internațională a Democrației. Aceasta are menirea de a sărbători democrația și de a aminti importanța promovării și protejării acestei valori universale. În acest an, R. Moldova împlinește 15 ani de democrație. Prin marcarea acestei zile la nivel internaţional se aduce în atenţia guvernelor lumii, necesitatea respectării drepturilor cetăţenilor pentru o participare activă în procesul democratic.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri