24
Astăzi, polițiștii din Telenești au intervenit după ce locuitorii satului Bǎneştii Noi au sesizat prezența unei componente asemănătoare unei drone într-un câmp din localitate.
La fața locului, polițiștii au identificat toate componentele aparatului și au constatat că nu prezintă pericol pentru cetățeni.
Toate componentele au fost ridicate și urmează a fi supuse expertizei de specialitate pentru a stabili structura și proveniența lor.
Polițiștii efectuează cercetări pentru documentarea cazului și reamintesc cetățenilor să nu se apropie și să nu atingă obiecte necunoscute sau suspecte, ci să anunțe imediat Serviciul 112 în astfel de situații.